Umiditatea zilnică a fluctuației
Dacă se cunoaște umiditatea relativă, se poate stabili conținutul de umiditate al becului uscat. Datele meteorologice includ de obicei o măsurare a umidității relative la ora prânzului, momentan, nu departe de temperatura maximă, chiar dacă informațiile nu sunt stocate mai cuprinzător. Dacă măsurarea timpului umidității nu coincide cu cea mai mare temperatură medie zilnică (aproximativ 15.00 h) ecuația (5.4) poate fi utilizată pentru a estima temperatura în același timp cu măsurarea umidității. Aceasta va seta umiditatea aerului exterior. În absența schimbărilor vremii, putem presupune că conținutul de umiditate va rămâne constant în timpul zilei până când aerul se va răci până la punctul de rouă. Deși acest lucru nu este în întregime adevărat, punctul de rouă în fig. 5.2 rămâne destul de constant, oferind o verificare parțială.
De fapt, este greu de măsurat punctul de rouă cu o precizie ridicată, cu excepția laboratorului, iar inconsecvența valorilor din Fig. 5.2, poate fi probabil atribuită prejudecății. Pe vreme caldă, vegetația își eliberează o mare parte din umiditatea sa în aer, deshidratarea în proces.
Acest lucru determină o creștere a conținutului de umiditate a aerului, deși nu s-au întâmplat modificări ale vremii. Cu toate acestea, sub umiditate constantă pe tot parcursul zilei, umiditatea relativă va crește, odată cu trecerea zilei și seara și vine noaptea, din cauza căderii temperaturii becului uscat. Deoarece aerul de răcire continuă punctul de rouă nu este atins, deoarece aerul este saturat, scăderea ulterioară a temperaturii va cauza roua și ceața în formă, reduce conținutul de umiditate din atmosferă. Odată cu răsăritul și răsăritul, creșterea temperaturii și umidității relative scade un pic de rouă în clocot, pe măsură ce dimineața continuă. În cele din urmă, toată roua dispare, iar conținutul de umiditate revine la valoarea lui constantă asumată din ziua precedentă.
 ..
|